Etichetă: nuci

  • 8 alimente care te scapă rapid de grăsimea de pe burtă


    Dr. Oz: 8 alimente care te scapă rapid de grăsimea de pe burtă

    Dacă ai probleme cu grăsimea de pe burtă şi ţi se pare că nicio dietă nu dă roadele pe care le aştepţi, află de la celebrul medic Mehmet Oz care sunt alimentele care-ţi remodelează talia!

    Specialistul recomandă în câteva ediţii ale emisiunii sale „The Dr. Oz Show” câteva alimente pe care trebuie să le consumi dacă vrei să-ţi scadă burta, dar atenţionează şi cu privire la alte alimente care favorizează depunerea grăsimii în zona abdominală. Pe lângă aspectul inestetic pe care îl dă grăsimea abdominală, ea este un factor de risc pentru bolile cardiace şi alte afecţiuni grave, cum ar fi cancerul. Un stil de viaţă echilibrat care presupune atenţie pentru alimentele pe care le consumi, cât şi un plan de exerciţii fizice bine stabilit este cea mai bună soluţie pentru a preveni sau a scăpa de grăsimea care se acumulează în jurul taliei.

    Dacă vei încorpora în programul tău zilnic câteva exerciţii fizice pentru zona abdominală, cât şi alimentele recomandate de Dr. Oz vei reuşi să dai jos grăsimea din jurul taliei care te incomodează. Cercetările arată că 99% dintre persoanele care slăbesc pierd mai întâi grăsimea din jurul taliei, ceea ce înseamnă că zona abdominală poate să fie modelată mai rapid decât alte părţi ale corpului, dacă avem grijă la ceea ce mâncăm.
    Slim&Fit.ro

    Alimentele recomandate de Dr. Oz  pentru a scăpa de grăsimea de pe burtă:

    1. Ciocolată neagră

    Are grăsimi bune mononesaturate care au rolul de a aplatiza burta, stimulează metabolismul şi conţine mult mai puţin zahăr în comparaţie cu ciocolata cu lapte sau diverse creme. Grăsimile bune sunt grăsimile nesaturate (polinesaturate şi mononesaturate). Ele se găsesc predominant în uleiurile vegetale, în peştele gras, în nuci, avocado şi în seminţele oleaginoase.

    2. Untul de arahide

    Untul de arahide natural, care nu este procesat conţine grăsimi bune mononesaturate care au acelaşi rol ca ciocolata neagră, adică de a aplatiza burta.

    3. Avocado

    Conţine grăsimi bune mononesaturate care au rol calmant pentru organism şi ajută la aplatizarea abdomenului. Potrivit unui studiu apărut în publicaţia Diabetes Care, persoanele care consumă cu regularitate avocado au constatat o reducere a circumferinţei taliei, în comparaţie cu cealaltă categorie care a adoptat un regim alimentar cu aceeaşi cantitate de calorii, însă fără să includă grăsimile mononesaturate. O jumătate de avocado aduce un aport de 10 grame de grăsimi sănătoase şi împiedică depunerea grăsimii în jurul taliei.

    4. Seminţele de dovleac

    Conţin grăsimi bune mononesaturate, magneziu, fier şi pot fi incluse în salate sau diverse mâncăruri pe bază de peşte.

    5. Migdalele

    Dr. Oz le recomandă pentru gustări, deoarece sunt bogate în grăsimi bune mononesaturate şi sunt foarte săţioase.

    6. Măslinele

    Sunt bogate în grăsimi bune care ajută în procesul de slăbire, scad colesterolul „rău” şi controlează nivelul zahărului din sânge.

    7. Iaurtul

    Conţine bacterii bune care reglează digestia şi împiedică balonarea.

    8. Uleiul de floarea soarelui presat la rece

    Este bogat în grăsimi bune, te ajută să obţii un abdomen plat şi previne formarea plăcilor de aterom în artere. Dr. Oz  recomandă uleiul de floarea soarelui presat la rece şi datorită conţinutului foarte ridicat în vitamina E.
    Slim&Fit.ro

    Alimentele interzise de Dr. Oz pentru că favorizează depunerea grăsimii pe burtă:

    1. Brânza

    Conţine grăsimi saturate care favorizează apariţia inflamaţiilor, astfel că persoanele care obişnuiesc să consume multă brânză grasă vor lua în greutate, în special în zona abdominală.

    2. Margarina

    Conţine grăsimi trans care sunt obţinute prin hidrogenare, lucru care favorizează creşterea nivelului de colesterol „rău” şi depunerea grăsimilor. Pentru a evita efectul negativ al grăsimilor trans asupra sănătăţii, specialiştii recomandă ca acestea să nu depăşească 1-2% în produse. Un studiu apărut în revista Obesity relevă în urma unui experiment efectuat pe maimuţe că grăsimile trans (rele) măresc talia cu 30%, în comparaţie cu o dietă care conţine mai multe grăsimi nesaturate sănătoase.

    3. Vinul roşu

    Dacă are zahăr în el, va stimula pofta de mâncare şi te va îngrăşa.
    Just4girls

  • 6 retete rapide de mic dejun pentru copii

    mic_dejun_copii

    Retetele pentru un mic dejun copios, sanatos si satios trebuie sa faca parte din ideile fiecarei mamici cand vine vorba de alimentatia copilului. Micul dejun este cea mai importanta masa a zilei si trebuie sa asigure aportul de vitamine si minerale care sa dea micutilor energie si vitalitate. Iata cateva idei simple si rapide la-ndemana oricarei mamici!

    1. Iaurt garnisit cu vitamine si minerale

    Nu cumpara micutului tau iaurturi cu fructe sau cereale din comert. Sunt pline de zahar si de aditivi. Cea mai simpla metoda de a oferi o masa hranitoare este sa iei un iaurt simplu si sa pui in el migdale pisate, nuci si cereale integrale, peste care adaugi un strop de miere.

    In alte zile poti opta pentru un strop de dulceata de fructe sau chiar pentru fructe proaspete pe care sa le amesteci cu iaurtelul.

    2. Quesadilla, rasfat in mai putin de 5 minute

    Daca micutul tau s-a plictisit de cerealele cu lapte este timpul sa il impresionezi cu ceva gustos si sanatos. Desi pare o reteta pretentioasa ea necesita doar 2 lipii (de quesadilla – se gasesc in comert), putina branza rasa si fructe. Se presara branza pe una dintre lipii si se pun feliute de fructe deasupra. Se acopera cu cealalta lipie si se baga timp de 30 de secunde la cuptor, cat sa se topeasca branza. Poti opta si pentru alte umpluturi.

    3. Mini-pizza energizanta

    Nu i-ai da niciodata pizza copilului la micul dejun! Este vorba despre o adaptare a pizzei traditionale la proportii mai mici si cu ingrediente mai sanatoase.

    Ai nevoie de o chifla din cereale integrale pe care o tai in jumatate. Pe una dintre ele pune o felie mare sau 2-3 mai mici de rosii, putina mozarella sau alt tip de branza, un ou prajit sau fiert taiat felii si putin busuiosc. Baga-l in cuptorul cu microunde cam 1 minut.

    4. Clatite cu de toate

    Ai putea crede ca iti ia mult timp sa faci clatite. Insa ai la-ndemana cateva metode prin care economisesti timp si iti rasfeti copilul cu o gustare de toata lauda.

    Fie prepari mai multe clatite deodata si le infoliezi si le bagi la frigider, unde stau proaspete vreo 2 zile, fie faci compozitia si faci in fiecare dimineata cate clatite ai nevoie. Ai grija sa o tii la firgider. Ori, si mai simplu, le poti cumpara din hypermarketuri gata facute. Ai grija sa fie proaspete si sa nu contina aditivi nocivi.

    clatite_1Pentru 15 clatite facute in casa ai nevoie de:

    • 2 oua mari;
    • 3/4 ceasca lapte;
    • 1/2 ceasca apa;
    • 1 ceasca faina;
    • 1 lingura zahar brun (optional);
    • 2 linguri unt topit;
    • 1/4 lingurita sare.

    Umplutura este la alegerea ta: fructe, alune, seminte, branzica, dulceata, miere sau chiar putina ciocolata.

    5. Omleta greceasca in pita

    Pita se cumpara de la brutarie. Pentru umplutura ai nevoie de:

    • 1 lingurita de ulei;
    • 2 linguri de ceapa tocata marunt;
    • 1/4 ceasca de ardei rosu tocat marunt;
    • 2 oua;
    • sare;
    • piper;
    • 2 linguri branza feta maruntita;
    • 2 linguri de humus.

    Se amesteca ingredientele (mai putin humusul) ca pentru omleta si se prajeste. Omleta se introduce in pita taiata partial pe jumatate.

    mic_dejun_copii

    6. Milkshake rapid

    Daca nu ai timp pentru prepararea unei retete elaborate trebuie sa ai intotdeauna la-ndemana reteta unui milkshake practic si satios. Acesta nu este o simpla bautura, ci ia locul unei mese, fiind bogat in toti nutrientii de care are nevoie copilul.

    Se mixeaza la blender urmatoarele ingrediente:

    • 1 ceasca lapte;
    • 1 lingura miere;
    • 1 lingura unt de arahide;
    • 1 banana;
    • 1/4 lingurita scortisoara.

    Pentru a fi mai gustos si racoros se pune in blender si un cub de gheata.
    Nichiduta